Sintetizînd activitatea desfãşuratã de Th. D. Speranţia de-a lungul întregii sale vieţi, rezultã trei direcţii distincte şi, în acelaşi timp, întrepãtrunse: colectarea anecdotelor care circulau în timpul sãu, realizarea unui muzeu etnografic românesc şi crearea teatrului sãtesc, adicã introducerea reprezentaţiilor teatrale la sate, crearea unei literaturi teatrale adecvate şi organizarea reprezentaţiilor date chiar de sãteni. În toate aceste direcţii, a avut realizãri meritorii. Nãscut în Iaşi, la 4 mai 1856, Th. D. Speranţia a urmat şcoala primarã la Tg. Frumos, dupã care a frecventat cursurile Seminarului de la Socola. A devenit, apoi, student al Universitãţii „Al.I. Cuza”, înscriindu-se pentru început la Facultatea de ştiinţe, pe care a pãrãsit-o dupã un an, dedicîndu-se studiului filosofiei. În paralel, şi-a început şi activitatea literarã. Adevãratul debut, cu versuri, l-a fãcut colaborînd la o Carte de citire, conceputã de institutorul ieşean N. Georgescu. A devenit, din 1881, de la primul numãr, colaborator al Revistei „Contemporanul”, condusã de Ioan Nãdejde, care îi era vãr primar. În 1887 obţine titlul de doctor în filosofie şi litere al Universitãţii de Stat din Liège, cu o tezã despre teatrul antic. Întors în ţarã, a fost profesor de limba românã la Liceul „Matei Basarab”, şcoala Superioarã de Rãzboi şi Liceul particular „Sfîntul Gheorghe” din Bucureşti. De asemenea, a fost profesor de literaturã dramaticã la Academia de Artã din Capitalã. Cooptat în redacţia publicaţiei „Revista Nouã”, condusã de B.P. Hasdeu, el se relevã ca o personalitate de anvergurã. A publicat o serie de biografii: Veniamin Costache (1888), Ienãchiţã Vãcãrescu, Tadeu Hasdeu, Costache V. Carp şi Anton Pann (1889) şi Costache Negruzzi (1890). În 1889 îşi publicã primul volum de Anecdote populare, cãruia i-au urmat altele, cu diferite denumiri. Seria operelor complete conţine opt volume masive, din care ultimele se intituleazã: Anecdote nouã şi Anecdote proaspete. Paralel, a mai publicat un volum de Prozã, conţinînd basme şi amintiri, altul, cu schiţe şi amintiri, intitulat Popa cel de treabã, şi un volum de teatru, Mama soacrã. Un alt gen cultivat de Th. D. Speranţia a fost literatura pentru copii. S-a stins din viaţã, în urmã cu 75 de ani, la 9 martie 1929, în Bucureşti.