G. I. Ionescu-Gion. Istoria Bucurescilor. Bucuresci, Stabilimentul grafic I. V. Socec, 1899, în-folio, , (VI)+ 818 p., o extrem de bogată mină de informaţii, între care numeroase documente inedite, scrieri străine puţin cunoscute, articole din periodice ,şi cu ample ilustraţii şi podoabe grafice. Din prefaţa publicată pompos cu litere chirilice în două culori, aflăm că lucrarea a pornit din mai 1895 „după îndemnul şi stăruinţa” lui Nicolae Filipesc, primar pe atunci al Bucureştilor şi s-a continuat „cu cheltuiala obştei bucureştene”, primar fiind C. F. Robescu, pentru a se termina în septembrie 1899, sub primariatul lui Barbu Ştefănescu-Delavrancea. In carte şi mai ales în prefaţă e imitat stilul vechilor texte bisericeşti de către : „…mai jos iscălitul, care, lin şi blînd, îţi pofteşte ţie, cititorule, sănătate deplină, noroc şi voie bună, tărie neînfrîntă în trudele vieţei şi linişte senină în gîndurile tale… adică eu, Gheorghe I. Ionescu-Gion, carele… de 30 de ani mă îndeletnicesc cu grija şi ispitirea cărţilor, în marea şi de Dumnezeu păzita cetate a Bucurescilor, scaunul oraş al României”.
E adevărat că de la Evanghelia din 1512 a lui Macarie cu greu se poate vedea în trecutul românesc o carte mai arătoasă decît aceasta a lui Gion şi Socec.
Capitolele cărţii se grupează in chip firesc : întîi cronologic, pentru epocile vechi în care documentele erau mai zgircite în ştiri, apoi, pe măsură ce faptele relatate se apropiau de noi în timp, autorul cărţii n-a mai prezentat aspecte generale, ci detalii şi precizii pentru fiecare domeniu : bisericile, mahalalele cu străzile lor, comerţul cu hanurile lui, viaţa militară, artele.
Meritul lui Gion e de-a fi făcut prima încercare a scrie istoria Bucureştilor, de-a fi dat o sumă de reproduceri interesante de persoane şi monumente istorice, alese unele cu gust şi tipărite, cea mai mare parte din ele, cu multă artă. Gion a pregătit astfel terenul pentru altul, mai bine înzestrat şi mai bine înarmat(vezi istoria Bucurestilor a lui N.Iorga) Un alt mare merit al lui Gion este acela de a fi pus la îndemîna cititorilor, chiar dacă nu în condiţii optime de erudiţie severă, un foarte bogat material inedit. Ori tocmai de acest aport al lui Gion s-au bucurat mai mult cercetătorii care i-au succedat în istoria Bucureştilor.
Grija lui Gion de a aduna şi folosi toate referinţele cu privire la Bucureşti îl arată şi exemplarul personal al Istoriei Bucureştilor, păstrat şi expus la Muzeul de istorie a oraşului Bucureşti. E un volum interfoliat, în care Gion a notat conştiincios izvoare noi, necunoscute de el sau apărute după tipărirea volumului. Şi-a însemnat chiar o convorbire la Ateneu în 12 octombrie 1902, cînd Alexandru Stăncescu l-a informat despre locuitorii de pe vremuri în mahalalele Lucaci şi Vergului. Gion pregătea astfel o nouă ediţie a operei sale, cu adăogiri şi corectări.
Meritul de deschizător de drum i-a fost recunoscut şi de Frederic Dame în dedicaţia lucrării lui similare : Bucureşti en 1906
