POESII POPULARE ROMANE — Colectie de folclor alcatuita de G. Dem. Teodorescu. Considerata de specialisti ca lucrare fundamentala a folcloristicii romanesti, ea apare in 1885 (Bucuresti, Tipografia moderna) sub titlul Poesii populare romane, culegere de G. Dem. Teodorescu. liste propusa de lacob Ncgruzzi la premiul „Nasturel” al Academici Romane, dar, surprinzator, se opune B. P. Iiasdeu, care, recunoscand meritele colectiei, semnaleaza si cateva scaderi de conceptie si de metoda ale acesteia.
In locul premiului amintit, savantul considera ca lui G. Dem. Teodorescu i se poate acorda „o incurageare de 10.000 de lei”. Colectia n-a avut un destin editorial prea generos, fiind retiparita numai in doua randuri: in 1957 (partial) si in 1982 (integral, in editie critica). Texte ale colectiei lui G. Dem. Teodorescu au intrat insa in numeroase antologii de folclor realizate ulterior, in manualele scolare etc, precum si in constiinta critica, ele fiind deseori utilizate de specialistii domeniului in elaborarea unor studii si sinteze consacrate literaturii populare.
Asa cum mentionam, Poesii populare romane au vazut lumina tiparului in . La data respectiva, G. Dem. Teodorescu era un nume cunoscut in folcloristica si in cultura romaneasca. Pana atunci, el se afirmase ca ziarist bataios, daduse suficiente dovezi, in studiile sale, de bun cunoscator al mitologiei clasice, in fine scrisese pagini consistente despre credintele, datinile, colindele si miturile romanesti sau despre paremiologia populara. Va mai publica dupa aparitia Poeziilor populare romane si o monografie, acceptabila ca valoare, despre Viata si activitatea lui Anton Pann (Partea I, 1893). Uncie dintre ideile cuprinse in studiile sale, reflectand starea stiintelor etnologice de la data respectiva, n-au rezistat in infruntarea aspra cu timpul. Altele, in schimb, pun in evidenta, in ordine teoretica ori metodologica, remarcabile intuitii _care isi mai pastreaza inca vie actualitatea. in orice caz, asa cum precizeaza Ovidiu Papadima, deschiderile teoretice ca si conceptia ce a stat la temelia structurarii Poeziilor populare romane ne arata un G. Dem. Teodorescu „profund cunoscator al culturii populare”.
De altfel, apropierea carturarului de cultura populara reface cu fidelitate traseele pe care le-a strabatut folcloristica romaneasca in cea de-a doua jumatate a secolului trecut. Aflata la inceput sub influenta modelului Alecsandri si, in general, a ideologici scolii romantice, folcloristica noastra va intra mai tarziu sub zodia enciclopedismului hasdeian, a spiritului riguros stiintific. De aici tendinta de a cuprinde si a examina exhaustiv fenomenele supuse cercetarii, viziunea comparatista, cautarea radacinilor si incercarea de a descifra coerent obarsia faptelor de cultura populara.
De la B. P. Hasdeu, dar si de la contactul nemijlocit cu folcloristica europeana (in speta, franceza) provin apoi rigoarea filologica si „respectul absolut fata de text” (Ovidiu Papadima). Pledand, spune Ovidiu Papadima, „pentru probitatea stiintifica si intelegerea nealterata a fiecarui text popular – ingemanand astfel intr-o sinteza durabila exemplul si indemnurile lui Hasdeu si ale lui Odobescu -G. Dem. Teodorescu a contribuit hotarator la orientarea folcloristicii noastre pe o cale ce isi va afla demonstratia stralucita prin Ovid Densusianu si scoala sa . Poesii populare romane adaposteste intre copertile ci un material imens, acoperind, cu exceptia bocetelor si a proverbelor, toate speciile versificate ale folclorului nostru literar, chiar daca aria de culegere a fost una limitata, in mare vorbind, doar la zonele muntenesti (mai ales la Bucuresti si imprejurimile sale). Mai exact, colectia include 985 de piese (cateva zeci de mii de versuri din care aproape o treime notate de la Petrea Cretul Soleanul, lautarul Brailei), repartizate (clasificate) de autor in 16 specii folclorice, precum: Mos-Ajunul, Vasilca, Plugusorul, Oralii de nunta, Rugaciuni, Cantece si jocuri de copii,_ Lazarelul, Paparuda si Caloianul, Ghicitori, intrebari si probleme numerice, Glume, Cantece de lume, Prognostice. Versuri din basme.
Acest masiv edificiu folcloristic (volumul cuprinde 719 ini) este rodul unei munci indelungate, de peste 20 de ani. Dupa cum ne informeaza G. Dem. Teodorescu in precuntarea colectiei, el incepe sa culeaga folclor inca din anii 1864-l865, mai intai – ca si Petre Ispirescu – de la parintii sai, apoi de la rude, prieteni etc: „mi s-a intiparit in memorie tot ce auzisem la parinti, la rude, la prieteni; de iubirea lor n-am scapat la tinerete si, scriind numai pentru mine, m-am pomenit coprins de o neinlaturata pasiune”. Cu timpul cercul se largeste: culege de la diferite persoane, de la lautarii din Bucuresti si din comunele din imprejurimile capitalei, extinzandu-si aria in satele mai departate din judetele Ilfov, Vlasca.
In interiorul acestor categorii textele au fost ordonate dupa o clasificare destul de complicata, avand la baza (totusi) doua criterii: varsta performerilor si ritmurile, dupa anotimpuri, ale calendarului popular. Clasificarea s-a dovedit a fi nefunctionala, cel putin in cazul unor specii, si de aceea n-a fost imbratisata de cercetatorii de mai tarziu. Asa cum de altfel s-a intamplat si cu incercarile taxinomice ale altor cercetatori, infirmate, si ele, in primul rand de complexitatea extraordinara a realitatii folclorice. Dar efortul ordonator al lui G. Dem. Teodorescu trebuie apreciat ca un pas important in istoria clasificarii si sistematizarii literaturii populare. Si, cu siguranta, util. Cercetatorii admit ca modelul avut in minte de G. Dem. Teodorescu, atunci cand a trecut la alcatuirea colectiei sale, a fost cel oferit de Alecsandri prin Poesii poporale ale romanilor, aparute in 1866. Nu stim in ce masura se poate verifica asertiunea aceasta, dar daca este asa, atunci gandul folcloristului (chiar daca nemarturisit) trebuie sa fi fost acela de a-l depasi pe Alecsandri, de a da o colectie mai complexa, lucrata cu mai mult respect, pentru notarea si transcrierea textelor . Este posibil ca Ovidiu Barlea si, mai tarziu, George Antofi sa aiba dreptate cand amintesc de intentia lui G. Dem. Teodorescu de a realiza un corpus al folclorului romanesc (mai mult deci decat o simpla culegere), intentie tradata de preluarea unor texte publicate in colectii anterioare, in manuscrise ori tiparituri vechi, de tiparirea ori numai consemnarea (bibliografica) a unor variante , „cu buna intentie de a evidentia circulatia motivelor pe o arie geografica cat mai intinsa” (George Antofi).
In ziua de 20 august 1900, in urma unei septicenii, G. Dem. Teodorescu se stinge din viata, la varsta de numai 51 de ani, in regretul profund al elevilor si profesorilor liceului „Matei Basarab” din Bucuresti, unde predase limbile latina si greaca, al fostilor colegi de la Ministerul Instructiunii Publice, unde, in 1891 ajunsese ministru, al fostilor confrati de condei din presa vremii, si in nu mai putin adanc regretul iubitorilor literaturii noastre populare.