Bibliografia românească veche este o lucrare monumentală care cuprinde tipăriturile româneşti vechi, realizate între anii 1508– 1830, constituindu-se, astfel, în catalogul naţional al cărţii româneşti vechi.
Realizarea acestei lucrări de referinţă pentru studiul vechii noastre culturi se integrează în curentul cultural european al secolului al XIX-lea, când apar şi alte cataloage naţionale ale cărţii vechi, recunoscându-se importanța acestei categorii de tipărituri în evoluţia culturilor naţionale europene.
Bibliografia românească veche este prima lucrare care s-a dorit a fi o bibliografie completă care să cuprindă întreaga producție tipografică românească dintre anii 1508–1830.
Întocmirea Bibliografiei româneşti vechi a făcut parte dintr-un amplu proiect al Academiei Române prin care se urmărea alcătuirea unei bibliografii generale românești, planul acesteia fiind aprobat în 1895, iar structura împărțită în trei perioade: prima perioadă prevedea o bibliografie care să cuprindă cărțile vechi de la 1508 până la 1830, a doua perioadă urma să cuprindă cărțile moderne, de la 1831 până la 1894 și a treia perioadă cărțile străine privitoare la români . Dintre acestea, realizarea Bibliografiei româneşti vechi, corespunzând primei perioade, s-a impus ca o necesitate, iar sarcina alcătuirii acesteia i- a revenit lui Ioan Bianu, deoarece el a fost cel care a organizat Biblioteca Academiei Române din București și era un foarte bun cunoscător al cărţii româneşti vechi, înțelegând importanța acestor tipărituri.
De asemenea, planul de întocmire a Bibliografiei românești vechi i-a aparținut tot lui Ioan Bianu , prin conceptul de cartea românească veche el înţelegând toate cărţile româneşti, slavoneşti, greceşti sau în alte limbi, tipărite între anii 1508–1830 în ţările româneşti de români sau străini, precum şi cele tipărite de români în străinătate, principiu care va sta la baza selectării cărţilor ce urmau a fi introduse în conţinutul lucrării. O analiză atentă a aplicării acestui principiu arată că există unele abateri de la respectarea lui.
În munca efectivă de alcătuire a lucrării, Ioan Bianu a colaborat cu Nerva Hodoș (pentru vol. I–II), cu Nerva Hodoș, Gh. Cardaș, Al. T. Dumitrescu și Dan Simonescu (pentru vol. III, dar este semnat numai de Ioan Bianu, Nerva Hodoș și Dan Simonescu) (BRV, vol. III, p. VI), și cu Dan Simonescu (pentru vol. IV).
Pentru întocmirea Bibliografiei româneşti vechi, alături de colaboratorii săi, Ioan Bianu a utilizat toate mijloacele de informare ale vremii, astfel că permanent soseau la el lăzi cu cărți vechi ce veneau din toate zonele românești, precum și co- respondențe cu descrieri de tipărituri românești vechi, ca răspuns la apelul său făcut către toți bibliotecarii, anticarii și intelectualii români , totul din dorința de a realiza o formă cât mai completă a catalogului. În acelaşi sens, Nerva Hodoș a întreprins cercetări la Iași, Neamț, Belgrad, Budapesta, Oradea, Cluj, Blaj, Sibiu și Brașov.
Lucrarea a fost publicată, la început, în fascicole, începând din 1898, de către Academia Română, având titlul Bibliografia românească veche 1508–1830 de Ioan Bianu şi Nerva Hodoş. Ulterior, publicaţia a fost împărţită în trei tomuri, astfel: tomul I – cuprinde tipăriturile dintre anii 1508–1716, publicat în 1903; tomul II – cuprinde cartea românească veche dintre anii 1716–1808, publicat în 1910; tomul III – cuprinde tipăriturile dintre 1809–1830, publicat în 1936. Titlurile noi sau mai complete, identificate după redactarea volumelor I și III, dar înainte de tipărirea acestora, au fost inserate la finalul volumelor, fiind cuprinse sub titlul Adause și îndreptări (vol. I) și Adaose (vol. III). După publicarea celor trei tomuri au fost i- dentificate alte titluri necunoscute, precum și exemplare mai complete față de cele pe care autorii primelor trei volume le-au avut la îndemână, astfel că Dan Simonescu întocmeşte tomul IV al Bibliografiei româneşti vechi, alcătuit din două părți: Adăugiri și Îndreptări, volum care apare în 1944.
Cu toate acestea, Bibliografia românească veche reprezintă, de la apariţia sa până astăzi, un instrument indispensabil, după care cercetătorii cărţii româneşti vechi se orientează, preluând modelul de descriere, fără a se îndepărta de el. Caracterul perfectibil al Bibliografiei românești vechi a fost enunțat de însuși Ioan Bianu, care era conștient de neajunsurile acestei lucrări (el se referea în special la informațiile primite de la diverși corespondenți ai săi pentru descrierea unor titluri, fără a vedea el personal cartea, la identificarea de titluri necunoscute la acea dată sau cunoscute incomplet), menționând nevoia ulterioară de noi ediții adă- ugite. Prin urmare, se poate spune, fără teama de a greși, că Bibliografia româneas- că veche este o lucrare ce rămâne permanent deschisă, deoarece nimeni nu poate garanta că nu mai pot fi identificate titluri noi, necunoscute până acum, chiar dacă se va realiza o ediție nouă în zilele noastre.
Categorii
Arhive
Etichete
alecsandri
Antim Ivireanul
Arghezi
Averescu
Bacovia
balade
bibliofilia
bibliografiaromaneasca
Camil Petrescu
cantemir
carte
cartevecheromaneasca
carti
cezarflioreabibliofil
cezarfloreabibliofil
Densusianu
eminescu
filozofie
Gion
goga
hasdeu
istoria
istoria romanilor
Istrati
Laurian
logica
macedonski
maiorescu
manual
massoff
Noica
Paulescu
pillat
poazii
poesii
poesii populare ale romanilor
Poezie
Sbiera
sincai
sion
Tiganiada
tiparituri romanesti
tiparituri vechi
tiparurivechi
xenopol