STANTE BURGHEZE — Volum de versuri de George Bacovia, aparut la Bucuresti, Editura Casa Scoalelor, in 1946, cu ilustratii de Florica Cordcscu. Colofonul cartii precizeaza ca a fost editata „cu prilejul aniversarii a 65 de ani de viata si 50 de ani de activitate poetica a maestrului”.

Cuprinde doar douazeci si una de poezii, publicate pentru prima oara direct in acest volum – cu exceptia celei intitulate Nihil novi, l-II, tiparita mai intai in ziarul „Natiunea” din 1 iulie . Exista trei caiete manuscrise ale acestui volum. Unul se afla in colectia Muzeului Literaturii Romane din Iasi („manuscrisul Iasi”) si cuprinde toate titlurile din sumarul volumului din . Celelalte doua – din colectia muzeului iesean si, respectiv, a Casei memoriale „George Bacovia” din Bacau, se completeaza reciproc.

Fragmentar, manuscrisul de la Iasi cuprinde cinci poezii {Antrenare, Studiu, Sine die. Estetic urban, Hibernal noptat), „manuscrisul Bacau” pastrand restul textelor, 17 titluri, dintre care lipseste prima parte a poemului Sic transit. Aceasta situatie se explica prin detasarea fragmentului iesean de catre fiul poetului, Gabriel Bacovia, care l-a ofertai in 1985 muzeului din capitala Moldovei.

La reeditare, in volumul de Poezii din 1957, au fost eliminate sase titluri {Idei, Stanta la vin. Vizita, Dupa-amiaza calda, Excelsior, Sine die), modificandu-sc si ordinea textelor si operandu-se, prin cenzurare, mai multe schimbari.

Aparut la un deceniu dupa volumul Comedii in fond (1936), Stante burgheze fixeaza cu pregnanta poetica definitorie pentru etapa ultima a creatiei lui Bacovia, care a fost caracterizata prin formula „bacovianism”
(Mircea Scarlat), pentru a o distinge de directia trasata de simbolismul decadentist mai accentuat din Plumb (1916) ori Scantei galbene (1926): un „simbolism ruinat”.

Motivata de o parte a criticii prin asa-zisa slabire a puterii de creatie a autorului, incapabil sa-si mai coordoneze discursul in forme sigur articulate, mai „clasice”, aceasta perioada a fost, in schimb, apreciata de altii drept un fenomen firesc al evolutiei viziunii sale ce realizeaza acum O „imagine a crizei, poate cea mai originala si profunda din toata poezia noastra moderna, in orice caz una din cele mai complete, caci e vorba de o criza a existentului, a poeticului si a limbajului in acelasi timp”
(Ioan Milea).

E de reamintit, in acest sens, remarca esentiala a lui Vladimir Streinu care, inca in 1966, scrisese ca poetul „isi organizeaza dezorganizarea”, calculandu-si, asadar, efectele inca din primele poeme, unde utilizarea discontinuitatilor voluntare, a sincopelor, punctelor de suspensie indica solidaritatea deplina dintre viziunea omului alienat, marginalizat, ostracizat, si limbajul poetic. Sentimentul „caderii in vid”, al golului existential, al dezarticularii fiintei, paralela cu universala destructurare, conditia de jucator jucat, deposedat de rol, ajuns simpla marioneta in teatrul tragicului degradat intr-o trist-ironica „comedie in fond”, se regasesc pregnant in aceste „stante”, fiind inscrise in chiar miscarea obosita, de „descompunere” a sintaxei discursive. „Incongruenta notatiilor este unul din indiciile bacovianismului” -observa Mircea Scarlat, scriind ca „artistul gaseste din ce in ce mai greu energia necesara inaltarii coloanelor euritmice: versurile”; insa acelasi critic notase ca fenomenul acesta e mai vechi la Bacovia, putand fi constatat inca prin 1914.