Opera istorică principală a lui Petru Maior este „Istoria pentru începutul românilor în Dachia” (Buda, 1812), care se deschide cu cuvintele: „Anevoie este a nu grăi adevărul”. Lucrarea are 25 de capitole, în întregul ei, este o expunere critică şi polemică a istoriei poporului român. În primele capitole autorul tratează colonizarea Daciei cu colonişti romani, a Daciei rămasă pustie, originea romană a poporului român şi continuitatea elementului roman în Dacia. Susţine cu argumente de ordin istoric, filozofic şi psihologic originea pur romană a poporului român. Ultimele patru capitole tratează situaţia românilor de dincolo de Dunăre până la venirea turcilor.
Lucrarea are două anexe filologice: „Disertaţiune pentru începutul limbei românesci” şi „Disertaţiune pentru literatura cea vechie a românilor”.
Documentata istorie a lui Petru Maior răspunde istoricilor străini, cum sunt istoricii austrieci: Franz Sulzer, J.K.Eder, J.Ch.von Engel şi B.Kopitar, care contestau continuitatea românilor în fosta Dacie – pentru exponenţii Şcolii Ardelene, istoria şi lingvistica sunt modelatoare de conştiinţe, baze de necontestat în obţinerea drepturilor românilor din Transilvania.