Cum a convertit Liviu Rebreanu moartea fratelui într-o capodoperă a literaturii. „Pădurea spânzuraţilor“, inspirat 100% dintr-o dramă reala.
Emil Rebreanu, fratele scriitorului, a fost înregimentat în armata austro-ungară, însă a dezertat când a fost trimis să lupte pe frontul românesc. Pentru fapta sa a fost condamnat la moarte prin spânzurare, iar sfârşitul înfiorător al fratelui său l-a inspirat pe Liviu Rebreanu în scrierea romanului ”Pădurea spânzuraţilor”.
Emil Rebreanu s-a născut pe 17 decembrie 1891, în satul Maieru, din judeţul Bistriţa-Năsăud, într-o familie cu 14 fraţi, printre aceştia numărându-se şi cunoscutul scriitor român Liviu Rebreanu. Emil, fiind al cincilea dintre fraţi, a terminat liceul în anul 1913 şi s-a înscris la Facultatea de Drept din Cluj. Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial începe drama lui Emil Rebreanu. Acesta a fost înrolat în armata austro – ungară şi obligat totodată să îşi întrerupă studiile universitare. A fost rănit în luptele purtate pe fronturile din Rusia, Italia şi Galiţia, iar în anul 1915 a fost avansat în gradul de sublocotenent şi repartizat în regimentul de artilerie. Emil Rebreanu a fost decorat de austro-ungari cu ”Medalia de aur pentru vitejie”, pentru curajul demonstrat pe câmpul de luptă el primind atât recunoştinţa superiorilor, cât şi a subordonaţilor, faţă de care a avut întotdeauna o atitudine corectă. La începutul anului 1917, Emil Rebreanu a fost trimis să lupte pe frontul românesc, însă fratele cunoscutului scriitor, precum majoritatea românilor din Ardeal au ajuns să aibă de ales între a lupta împotriva conaţionalilor sau de a dezerta şi a se alătura acestora pentru a lupta pentru eliberarea Ardealului. Emil Rebreanu a decis să nu lupte împotriva fraţilor români, astfel că atunci când a ajuns pe frontul de la Ghimeş a dezertat din armată. Din nefericire, în noaptea de 10 spre 11 mai 1917, el a fost prins de soldaţii austro-ungari chiar când a ajuns la mică distanţă de regimentele româneşti. Fratele scriitorului a fost judecat şi, în urma procesului, a fost condamnat la moarte prin spânzurare. Chiar dacă colegii lui i-au spus să declare că de fapt s-a rătăcit şi nu a dezertat, Emil Rebreanu nu a dorit să mintă şi chiar a dat dovadă de curaj, recunoscând cu mândrie că vroia să se alăture românilor care luptau pentru eliberarea Ardealului. În data de 14 mai 1917, a fost organizată execuţia lui Emil Rebreanu, la graniţa dintre Austro – Ungaria şi România. Ultima dorinţă a sublocotenentului Rebreanu a fost de a fi înmormântat în România, însă călăii săi au refuzat acest lucru. Înainte de a fi spânzurat, tânărul patriot român, care avea vârsta de doar 26 de ani la momentul execuţiei, a strigat ”Trăiască România!”, în faţa soldaţilor aduşi cu forţa pentru a lua parte la execuţia camaradului lor, adunaţi de austro-ungari.
Cu o zi înainte de a încerca să dezerteze, Emil Rebreanu a redactat o scrisoare către membrii familiei sale, pe care nu a semnat-o:
“Scumpii mei,
Mâine merg în spital. Boala mi s-a agravat. Nu-mi mai scrieţi până ce nu voi şti cu siguranţă unde mă voi stabili pe mai multă vreme. Cred că voi merge în Abazia ori la băile din Tatra. Despre ce s-a întâmplat la voi, ştiu tot. Un scandal nemaipomenit. Dar să nu luaţi în socoteală prostiile acelea. Tot ce-or dus, deja voi le veţi căpăta îndărăt. O să vă scriu mai pe larg dacă voi ajunge într-un spital mai mare. Curagiu şi resemnare.Toate le vom învinge. Vă sărut cu mult, mult drag: Ubad“ După terminarea războiului, pe 2 octombrie 1921, scriitorul Liviu Rebreanu a reuşit să-şi aducă fratele acasă şi să-l îngroape în patria sa mult iubită, îndeplinind astfel ultima dorinţă a acestuia. Sublocotenentul Emil Rebreanu a fost înmormântat, într-un cadrul ceremonial solemn, în localitatea Palanca din judeţul Bacău, sicriul său fiind purtat pe braţe de ofiţeri ai armatei române. Drama pe care a trăit-o Emil l-a făcut pe Liviu Rebreanu să schimbe subiectul romanului său ”Pădurea spânzuraţilor”, personajul princpal al operei fiind inspirat din viaţa erolului – locotenent Emil Rebreanu.