Dorința de a cunoaște poporul român a fost învățată din citirea unui eseu critic al lui Augustin Treboniu Laurian – patriotul român transilvan.
El se stabilește împreună cu familia sa la București având posibilitatea de a cunoaște țara și politicienii săi în contextul politic important al unificării principatelor române. Datorită sentimentului de origine latină și fraternității italo-românești, Marco Antonio Canini sa simțit foarte atașat României. El a fost un susținător fervent al unificării politice a principatelor române, a făcut prieteni cu membrii conducători ai scenei politice românești, a scris o ode pentru a lăuda pe prințul Alessandro Giovanni Cuza, când a fost ales drept primul conducător al României unite. În București încerc să pun în practică propaganda culturală a stabilirii unui colegiu italian în București, ideologie care nu sa încheiat. În 1858 a publicat un eseu intitulat Studieri istorice overoriginei natiuni romane și se angajează să ofere lecții de limbă și să colaboreze în diverse ziare. A vorbit și a scris foarte bine limba. După o perioadă în care Antonio Canini este implicat în planurile politice din București.
Ideile lui merg în direcția unui proiect Confederație dunăreană-balcanică, o confederație pe ruinele Imperiului Habsburgic, în care trebuiau să intre toate statele și naționalitățile balcanice.
În primăvara anului 1877, îl găsim pe Antonio Canini din nou în Principatele României, ca corespondent al ziarului „Pugnolo” din Napoli, pe frontul românesc. În șase luni de activitate ca corespondent principal al ziarului, Canini trimite multe corespondențe ale principalelor momente ale războiului din 1877. Cu spiritul său Canini a pretins independența și integritatea României în fața puternicului aliat rus. În timpul marea bătălie de la Plevna, canini a fost probabil singurul corespondent care a rămas aproape de soldații români, spre deosebire de colegii săi. Sunt meciuri pline de îndemânare pentru soldații români. Tocmai în momentul în care Canini a propus guvernului român organizarea unui corp de voluntari români, a fost martor la proclamarea independenței române la 9/21 din 1877.
Relațiile reciproce s-au lărgit după ce, în 1877, România și-a câștigat independența. Din motive de afaceri sau din diverse alte motive, mulți cetățeni italieni au venit să viziteze România; unii mai târziu a lansat unul dintre acele proiecte care deveniseră aproape o obsesie pentru el: colonizarea provinciei maritime Dobruja, cu România, după secole a dominației otomane.