În 1848, I. G. Sbiera este înscris la gimnaziul de patru clase din Cernăuți, pentru a termina a patra clasă primară. La școală, profe-sorul de limba română nu știa nici măcar a citi românește, ast-fel că, la orele sale, „el citea cu unii copii rusește, iar pre frate-mieu și pre mine ne făcea în-vățători pentru școlerii români”. Între 1849 și 1857, îl aflăm pe tânărul Sbiera elev la Gimnaziul Superior, de opt clase, din Cer-năuți, beneficiarul unei burse anuale de 80 florini din partea Fondului Religionar Ortodox. La gimnaziul (liceul) cernău-țean, Sbiera a avut marea șansă de a-l avea ca profesor pe Aron Pumnul, cărturar și mare patriot român, refugiat din Transilva-nia, după revoluția de la 1848. Acesta a exercitat o influență hotărâtoare asupra carierei tâ-nărului elev, contribuind decisiv la formarea conștiinței și a caracterului său. Să nu uităm că Aron Pumnul a fost socotit omul providențial care a redeșteptat în Bucovina spiritul național, pregătind, în același timp, o ple-iadă de viitori promotori ai ideilor naționale românești. Prin biblio-teca sa, în care se aflau cărți ale autorilor români, prin scrierile sale, a înlesnit tinerilor și nu numai lor, accesul la marea cre-ație literară românească, com-plet necunoscută în Bucovina, unde cultura germană era pre-ponderentă. În anul 1857, Sbiera trece e-xamenul de bacalaureat cu cali-ficativul „excelent”, după care, la fel ca mulți alți tineri de vârsta lui, a luat drumul Vienei pentru a studia Dreptul. În paralel frec-ventează și cursurile Facultății de Filosofie. După terminarea studiilor, în iulie 1861 se întoarce în Bucovina, intenționând să se dedice unei cariere politice: „E-ram atât de pătruns și de con-vins de adevărul ideilor și al principiilor ce mi le însușiseiu de prin felurite cărți și de prin multe convorbiri cu bărbați iluș-tri și experți; eram atât de însu-flețit pentru ele și cu atâta încre-dere în eficacitatea lor, încât îmi părea că ar fi preste putință ca să nu străbat și să nu reformez cu ele tot ce nu găseam pe pla-cul meu în cultura noastră inte-lectuală de până atunci”. În-tâmplarea, fericită pentru ro-mâni, face să-și schimbe total planurile. Aron Pumnul, grav bolnav, nu-și mai putea înde-plini îndatoririle de dascăl. La insistențele lui Alecu și Gheor-ghe Hurmuzachi, primește să suplinească catedra ilustrului său dascăl. În cei zece ani de pro-fesorat la gimnaziu, Sbiera s-a arătat a fi un adevărat urmaș al lui Pumnul. Realizând faptul că elevilor le lipsesc elementare cunoștințe de istorie națională, a încercat să suplinească aceas-tă lacună. Se documentează din lucrări de specialitate, învață și-i învață, la râdu-i, pe elevii săi, noțiuni elementare de istoria românilor și istoria limbii româ-ne, organizează excursii, serbări religioase, care se transformau în adevărate lecții de educație națională. Sesizând lipsa unui cadru organizat în care elita intelectu-alității românești, aflată în plin proces de formare, să se afirme, în 1862, I. G. Sbiera contribuie hotărâtor, alături de alți inte-lectuali români, la înființarea primei societăți culturale Reuni-unea română de Leptură din Cernăuți, transformată, în 1865, în Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovi-na. Aceasta va juca, până la Ma-rea Unire, un rol extrem de important în promovarea culturii naționale, influențând și viața politică a românilor din Buco-vina. I. G. Sbiera va conduce și prima publicație a Societății (Foaia Societății pentru Cul-tura și Literatura Română în Bucovina), în care îi vor apărea diverse rapoarte și scrieri, iar autorii români își vor publica creațiile literare. Cu trecerea anilor, I.G. Sbiera își aprofun-dează studiile de istorie a poporului și a limbii române, face cercetări de folclor, reali-zând o operă ce stă sub semnul durabilității. „Toată viața mea – va scrie el – am petrecut-o cu ochii în carte și cu condeiul în mână. Cărțile erau prietenii mei cei mai buni și cititul lor con-versarea cea mai plăcută”. Cola-borează la elaborarea Enciclo-pediei Române, editată de So-cietatea ASTRA, în coordonarea lui Corneliu Diaconovici, notele biografice și monografice din această lucrare rămânând, până astăzi, o sursă prețioasă de informație. Lucrările memorialistice Familia Sbiera… și Aron Pumnul. Voci asupra vieții și însemnă-tății lui… constituie un capitol însemnat din activitatea savan-tului. Prima, reprezintă o mare valoare documentară, mai ales prin informațiile de istorie a vieții politice și culturale a Bucovinei, corelate cu evenimentele din în-treg Imperiul. Monografia Aron Pumnul… – o colecție de cu-vântări și articole – include în anexă broșura Lăcrămioarele învățăceilor gimnasiaști la mormântul prea-iubitului lor profesor Arune Pumnul, răpău-sat într-a 12/14 ianuarie, Cer-năuți, 1866. În această broșură se află și o poezie semnată de Mihai Eminescu, considerată a fi debutul literar al acestuia. În 1885, I. G. Sbiera publică Codicele Voronețian, un manu-scris care, după părerea sa, da-tează din sec. al XVI-lea, repre-zentând copia unei traduceri românești a unor texte religi-oase. Un an mai târziu își susține doctoratul în filosofie. Ajuns profesor la Universi-tatea din Cernăuți, I. G. Sbiera s-a văzut pus în situația de a concepe o serie de cursuri strict necesare unui învățământ ro-mânesc temeinic. O parte din ele, „publicate cum ieșeau din prima lor urzătură”, au văzut lumina tiparului sub titlurile: Mișcări culturale și literare a românilor din stânga Dunării între 1504-1714 (Cernăuți, 1897) și Contribuiri pentru o istorie socială-cetățenească, religioa-să-bisericească și culturală a românilor de la originea lor în-coace, până la 1504 (Cernăuți, 1906). Aceste două lucrări monumentale reprezintă partea cea mai importantă și trainică a operei lui I. G. Sbiera. El a încercat să dea răspunsuri la o serie de probleme majore, cum ar fi: originea poporului și a limbii române, ce se înțelege prin literatura națională și care sunt elementele definitorii ale „literaturii frumoase și artistice”. Ca disciplină de studiu, considera istoria literaturii ca fiind „cea mai importantă, pentru că literatura este motorul cel mai puternic și cel mai eficaciu al culturii în general”. Folosind toate sursele de informații apă-rute până la scrierea acestor opere, Sbiera le va consemna conștiincios, alcătuind astfel o „primă bibliografie generală” privitoare la istoria limbii române. Lucrărilor de mai sus li se alătură monografiile despre Grigore Ureche și Miron Costin, ultima fiind cea dintâi lucrare de acest fel dedicată cronicarului moldovean. La acestea se adaugă numeroasele traduceri în și din limba germană. În concluzie, putem spune că opera acestui cărturar bucovinean, deși nu are o mare întindere, prezintă un interes deosebit, având atât o valoare documentară de necontestat, cât și științifică. Ea a avut partea sa de contribuție la deșteptarea și întărirea sentimentelor naționale ale românilor din Bucovina și a pus bazele dezvoltării ulterioare a Catedrei de Limbă ro-mână de la Universitatea cernăuțeană. Ca o recunoaștere a activității sale, în 1866, este numit membru al Societății Literare Române, viitoarea Academie Română. În acest înalt forum, activitatea cărturarului bucovinean s-a concretizat, între altele, prin înaintarea unui proiect reprezentând un punct de vedere propriu, pe care îl considera singurul capabil să unifice ortografiile tuturor provinciilor românești. Deși respins de plenul academic, acest proiect conferă autorului meritul de a fi primul filolog care, în cea dintâi sesiune a Societății Academice Române, destinată unificării ortografiilor române, s-a opus etimologismului și a prezentat prima variantă completă și uni-tară a alfabetului latin al limbii române, având la bază principiul fonetic. La 14 decembrie 1898, prin Decret regal, i se conferea Ordinul Coroana României în gradul de Comandor. Împovărat de ani, cu mulțumirea datoriei împlinite, I. G. Sbiera se va stinge din viață la 22 octombrie 1916. A fost înmormântat în cimitirul din Cernăuți, lângă dascălul său iubit, Aron Pumnul. Cu el s-a încheiat, practic, o epocă din istoria Bucovinei, fiind ultimul din generația sa cu o contribuție notabilă în spiritualitatea bucovineană. Trecut pe nedrept în uitare, I. G. Sbiera apare, la un studiu atent, ca o personalitate complexă a Bucovinei din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cu luminile și umbrele sale, care și-a cucerit un loc bine definit în cultura și știința românească, despre a cărui operă Nicolae Iorga scria că, parcurgând-o, „cercetătorul metodic trebuie să se oprească aproape la fiecare pas pentru a culege o informație rară, o vedere dreaptă, uneori și o propunere ingenioasă”