Petru Rares drama istorica a lui Gheorghe Asachi

, ,

Petru Rareş este subiectul a două drame istorice, una jucată în 1837, cealaltă tipărită în 1853 şi în 1863. Piesa reprezentată are o valoare documentară, ca prima dramă istorică românească, dar şi mai multă relevanţă dramatică. Ea este construită pe conflictul clasic dintre sentiment şi datorie, între dorinţa de răzbunare a bătrânului Căliman împotriva lui Petru Rareş şi ajutorul dat de oştean în luptă. O reuşită tipologică este Malaspina, intrigantul de speţă romantică.
O conştiinţă de ctitor animă opera scriitorului, deprins a cultiva şi inventaria prolific, şi uneori prolix, toate genurile şi speciile literare; cele poetice – oda, imnul, elegia, sonetul, meditaţia, legenda şi balada, satira şi fabula, alături de proză şi dramaturgie. O creaţie întinsă pe jumătate de veac îl face contemporan cu mai multe faze ale literaturii, de la „dimineaţa” anacreontică a poeziei române la lirismul clasicităţii – căruia Asachi, prin formaţie, temperament şi concepţie, i-a fost un exponent paradigmatic -, de la explozia romantică, receptată de sensibilitatea sa artistică, la primele armonii preeminesciene.

O ideologie literară explicată greoi, dar temeinic, în prefeţele volumelor tipărite, ca şi în risipa publicistică, trimite la ideea originală a lui Gianbattista Vico, teoretizată în romantism, privind întâietatea poeziei ca expresie spontană de „simţire”, ca primă formă de creaţie a spiritului uman. Concepţia subsumează eticismul luminilor, cultivând „virtutea” ca ideal şi finalitate, crezului clasicist ce se revendică nu doar de la latinitatea horaţiană, ci, în mod declarat, de la „modelul” poetic italian, suprem reper estetic, „imitat” tematic şi prozodic.